Luna mai este una dintre cele mai frumoase luni din an, cu temperaturi plăcute și cu verdele superb al naturii care te îmbie să profiți din plin de fiecare clipă petrecută în aer liber. Așa că, dacă încă nu ți-ai planificat nicio vacanță pentru luna mai, îți oferim în rândurile următoare câteva idei de destinații turistice perfecte pentru această perioadă, cu atât mai mult cu cât prețurile sunt mai mici decât în sezonul estival.
- Italia
În luna mai în Italia temperaturile ajung până la 24 de grade Celsius. De aceea mai este considerat aici începutul perioadei turistice. Poți alege să vizitezi unul dintre superbele orașe italiene – Roma, Veneția, Milano, Florența etc. – sau poți vizita una dintre regiunile italiene, precum Toscana sau Sicilia, unde te vei bucura de peisaje superbe, dar și de numeroase festivaluri ce au loc în luna mai.
- Grecia
Temperatura se situează în jurul valorii de 24 Celsius în Grecia în luna mai, astfel încât poți vizita orașe emblematice pentru istoria și cultura grecească, precum Atena, sau poți merge în insule (Rhodos, Corfu, Creta, Santorini, Mykonos). Indiferent care este opțiunea ta, te vei bucura de vremea plăcută și de peisajele superbe pe care le oferă Grecia.
- Malta
Cea mai bună perioadă de a vizita Malta este din aprilie până în iunie, așadar în această perioadă îți poți rezerva oricând o vacanță în superba țară insulară din Marea Mediterană. Malta oferă numeroase atracții turistice: de la plajele, apa și golfurile superbe la obiective istorice sau celebra viață de noapte. Așa că, dacă încă nu ai vizitat Malta, o poți face acum.
- Franța
În luna mai în Franța vremea este plăcută, temperaturile maxime situându-se în jurul a 20 de grade Celsius. Poți vizita orașe precum Paris, Marsilia și Lyon, sau poți vizita Riviera Franceză, unde în mai au loc Festivalul de la Cannes și Marele Premiu de Formula 1 de la Monte Carlo – Monaco.
- Spania
Spania în luna mai se caracterizează prin vreme însorită, cu temperaturi situate de obicei între 10 și 27 de grade Celsius. De aceea acum poate fi un bun prilej să o vizitezi.
- Turcia
Dacă vrei să vizitezi o destinație apropiată de România, atunci Turcia este o opțiune de luat în calcul. În luna mai vremea este predominant însorită, cu temperaturi situate între 12 și 24 de grade Celsius. Așadar, vreme numai bună pentru a te bucura de peisaje superbe de primăvară, de locuri și obiective istorice sau de capitala Istanbul cu bazarurile, cafenelele și hamamurile sale.
- Maroc
Dacă vrei să descoperi locuri noi și o cultură desosebită, atunci Maroc este o destinație pe care o vei adora. În Maroc temperaturile variază în luna mai de la 15 la 29 de grade Celsius, iar serile sunt răcoroase. În plus, Maroc oferă peisaje superbe, fie că vorbim despre regiuni montane, fie că vorbim despre deșert sau ocean.
- Seychelles
Dacă vrei să mergi într-o vacanță luxury exotică, atunci Seychelles, arhipelagul cu 115 insule de la Oceanul Indian, este o opțiune potrivită, iar cele mai bune perioade din an în care poți vizita Seychelles sunt lunile aprilie-mai și septembrie- octombrie.
- Vietnam
În Vietnam vremea în luna mai este caldă cu temperaturi ce ajung până la 32 de grade Celsius. Aici poți vizita locuri memorabile precum orașele Mu Cang Chai, Pu Luong, golful Ha Long și insula Cat Ba.
- Peru
Peru este o destinație specială, iar luna mai poate fi o bună perioadă de a o vizita deoarece sezonul ploios s-a încheiat, iar vremea este însorită, cu temperaturi plăcute, situate între 15 și 22 de grade Celsius. Peru oferă o mulțime de atracții turistice de neratat, precum Machu Picchu, Lacul Titicaca, păduri tropicale amazoniene sau capitala Lima.
Acestea sunt doar câteva din locurile superbe pe care le poți vizita în luna mai. Indiferent dacă alegi o destinație din topul de mai sus sau dacă vrei să vizitezi o altă destinație turistică, echipa WISE.travel este aici pentru a te ajuta să-ți planifici vacanța rapid și să beneficiezi de prețuri avantajoase.
Completează Formularul Solicită Ofertă și noi vom reveni la tine cu oferte personalizate în funcție de preferințele și de bugetul tău!